Până la sfârșitul lunii iunie 2025, în Republica Moldova va fi pus în circulație un nou model de certificat de înmatriculare pentru vehicule. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului.

Potrivit unui comunicat emis de Guvern, noul model, pe lângă informațiile privind anul fabricației, va conține și informații despre data primei înmatriculări a vehiculului. 

Documentul va asigura toate standardele tehnice și de securitate, inclusiv împotriva contrafacerii și falsificării.

Punerea în circulație a certificatelor de tip nou nu presupune modificarea statutului documentelor deja emise. 

De asemenea, Guvernul menționează că toate certificatele de înmatriculare eliberate rămân valabile și nu necesită înlocuire, iar prețul certificatului de înmatriculare rămâne neschimbat.