25 hectare de vegetație uscată, 3 case părăsite și 300 de baloți de paie au fost mistuite de flăcări, în urma unui incendiu puternic ce a izbunict ieri, în satul Ciufleşti, Căuşeni. Intervenția pompierilor a durat 11 ore.
Liliana PUȘCAȘU, OFIȚER DE PRESĂ AL IGSU: „Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:56. Potrivit informațiilor, o suprafață extinsă de teren cu miriște și iarbă uscată a fost cuprinsă de flăcări. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că, din cauza condițiilor meteorologice, incendiul se răspândea spre pădure și mai multe case din apropiere.”


37 de pompieri cu 11 autospeciale, dar și 25 de angajați ai autorităților locale au fost trimiși să stingă flăcările. Codul galben de pericol de incendiu expiră astăzi, dar IGSU îndeamnă în continuare oamenii să respecte regulile antiincendiare pentru a evita izbucnirea unor focare.

