Începând cu acest an, Universitatea de Stat din Moldova lansează, în premieră, programul de învățământ dual. Acesta presupune un model educațional care combină cursurile universitare cu munca plătită în companii, specialitățile fiind științe economice, jurnalism și informatică aplicată. Studenții se vor putea angaja din anul trei de facultate, fiind ghidați de specialiști și remunerați pentru activitatea lor. Potrivit ministerului Educației, în prima etapă de admitere au fost depuse aproape 300 de cereri pentru învățământul dual.
În acest an, în prima etapă de admitere la universitatea de stat, circa 300 de tineri din întreaga țară au ales o formă de studii care le oferă mai mult decât teorie - învățământul dual.
Otilia DANDARAP, PRORECTOR AL UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA: „Vor merge în interprinderi nu de la început, mai întâi patru semestre vor învăță aici la universitate pentru ca să-și creeze o bază de cunoștințe teoretice, să învețe abordări, principii.”
Învățământul dual va fi implementat doar în cadrul a trei facultăți - științe economice, jurnalism și informatică aplicată.
Otilia DANDARAP, PRORECTOR AL UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA: „Împreună cu Ministerul Educației am stabilit aceste domenii pentru că ele sunt destul de aplicative și există premise reale ca cei care se formează profesional să aibă și condițiile adecvate de învățare nu doar la universitate, dar și în instituții de profil.”
Așadar, din anul trei, studenții se vor putea angaja în companii selectate de universitate. Întreprinderea angajatoare va fi cea care le va achita salariul, oferindu-le în același timp șansa de a lucra în domeniul studiat.
Otilia DANDARAP, PRORECTOR AL UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA: „Așa cum prevede cadrul normativ peste doi ani de zile va trebui să selectăm niște parteneri serioși pentru că nu poți trimite studentul oriunde. În intituție trebuie să existe condiții și trebuie să existe și dorință din partea interprinderii ca să se implice în formarea profesională a viitorului specialist din domeniu.”
Pentru a asigura o formare profesională, fiecare student va fi ghidat atât de un angajat din cadrul întreprinderii, cât și de un supervizor din partea universității.
Otilia DANDARAP, PRORECTOR AL UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA: „În acest caz studentul va fi mai avantajat pentru că va avea și un program de studii adaptat la învățământul dual, deci mai puțin contact cu universitatea. Vor fi un număr de ore mai mic de prezență la universitate, fapt care îi va permite mai plenar să se încadreze în activitatea de producție fără ca să-și facă griji că nu reușește și la universitate și la locul de muncă.”
Programul de studii dual vine și cu un orar adaptat, ce presupune un număr mai mic de ore fizice la universitate în ultimul an.
Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „În total am scos în concurs în jur de 200 de locuri pentru acest program de studii și ne bucură că există mare interes cel mai solicitat fiind bineînțeles științele economice.”
Potrivit Ministerului Educației, în prima etapă de admitere au fost depuse 285 de cereri pentru învățământul dual.