Un bărbat căutat de autoritățile din Statele Unite pentru agresiune cu circumstanțe agravante în Philadelphia a fost extrădat recent din Republica Moldova. Infractorul, care se ascundea pe teritoriul Chișinăului, a fost predat oficial autorităților americane în urma unei colaborări strânse între instituțiile moldovenești și partenerii din SUA.
Guvernul american a transmis mulțumiri speciale Procuraturii Generale, Inspectoratului General al Poliției și Poliției de Frontieră din Republica Moldova pentru profesionalismul și eficiența demonstrată în acest caz.
„Această extrădare reflectă cooperarea excelentă dintre autoritățile noastre și subliniază relațiile solide dintre Statele Unite și Republica Moldova”, a declarat Ambasada SUA la Chișinău.