Inovatie pentru Moldova de Ziua mondiala a luptei impotriva cancerului. Pacientii oncologici din tara noastra vor beneficia de acum incolo de un aparat de radioterapie pentru tratamentul cancerului, de ultima generatie. Acceleratorul liniar a fost instalat la Institutul Oncologic din capitala si costa peste un milion de euro. O parte din bani au fost oferiti sub forma de grant din partea Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, iar cu cealalta parte a contribuit guvernul.
Diana AMBROS, REPORTER PRO TV:“Acest aparat de radioterapie este de ultima generatie. Aparatul liniar pentru tratamentul pacientilor diagnosticati cu cancer este unic in tara noastra si se afla la Institutul Oncologic.”
Victor BULMAGA, FIZICIAN-MEDICAL AL INSTITUTULUI ONCOLOGIC:“Persoana este amplasata pe masa de tratament conform planului de tratament care este facut de fizicienii medicali la sistema de planificare. Toate miscarile merg automat. Laborantul de la masa da comanda, incarca planul de tratament si instalatia automat se misca in jurul pacientului.”
Acceleratorul liniar este un aparat modern, care permite un tratament mai sigur si mai exact pentru pacientii care sufera de afectiuni oncologice.
Nina SAMET, SEF DEPARTAMENT ONCOLOGIE RADIOLOGICA:“ La acest aparat va fi tratat cancerul la glanda mamara, copiii diagnosticati cu diferite patologii oncologice, tumoare la cap, gat.Terapia radiografica va micsora randul de asteptare la acest aparat. Imbunatateste activitatea departamentului nostru, lucratorilor medicali.”
In Republica Moldova, radioterapia pacientilor diagnosticati cu cancer poate fi facuta doar la Institutul Oncologic din capitala. Din cauza ca sunt prea multi pacienti randul este mare asa ca multi bolnavi pleaca peste hotare pentru tratament. Spitalul avea pana in prezent doar doua aparate de radioterapie mai vechi. Zilnic in tara noastra sunt diagnosticate cu cancer circa 30 persoane. Anual mor de aceasta boala aproximativ 6 mii de oameni, anul trecut, cifra fiind de aproape 8500. Acceleratorul liniar adus din Elevetia a costat un milion 200 de mii de euro, cu 500 de mii de euro a contribuit Guvernul tarii noastre, in timp ce restul banilor au fost acordati sub forma de grant de catre Agentiei Internationala pentru Energie Atomica.