Un bărbat de 84 de ani a fost salvată de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, după ce a căzut într-o fântână cu adâncime de 14 metri. Totul s-a întâmplat în această dimineață, într-o gospodărie din satul Gordinești din raionul Edineț. 

Preliminar, salvatorii au stabilit că victimei i s-ar fi stat rău în momentul când scoatea apă din fântână, s-a debusolat și a căzut, fiind tras la adâncime de mecanismul defect. 

Trei echipaje de salvatori au intervenit în ajutorul bătrânului. Aceștia au constatat că bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 14 metri, într-o fântână cu diametrul de 1 metru. Datorită intervenției prompte, persoana a fost extrasă la suprafață.

Bărbatul se afla în stare conștientă și a fost preluat imediat de medici, fiind transportat la spitalul din Edineț pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, două persoane au fost salvate din fântâni.