Șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, reținut anul trecut pentru trădare de patrie, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi de magistrații de la judecătoria din sectorul Buiucani. În cadrul ședinței de astăzi procurorul de caz a prezentat ultimile probe audio din dosar iar ulterior urmează să fie audiați martorii.
”Instanța de judecată dispune: se admite demersul procurorului cu privire la prelungirea măsurii preventive. Se prelungește măsura preventivă arestul la domiciliu în privința inclupatul Creangă Ion pe un termen de 30 de zile.”
Ion Creangă spune că este nevinovat și că nu este de acord cu decizia judecătorului.
Ion CREANGĂ, ȘEFUL SUSPENDAT AL DIRECȚIEI JURIDICE A PARLAMENTULUI: ”Acest dosar face parte dintr-un scenariu electoral pe care l-au implementat în raport cu mine autoritățile statului, care au prezentat această informație, au prezentat această situație ca una care subminează securitatea statului.”
În cadrul ședinței de astăzi au fost examinate ultimile probe ale procurorului, iar în perioada următoare urmează să înceapă audierea martorilor. Astăzi acuzatorul a prezentat înregistrările audio de la întâlnirile dintre Ion Creangă și atașatul militar al ambasadei Rusiei la Chișinău.
Dumitru ȘTEFÎRȚĂ, PROCUROR PCCOCS: ”S-au transmis anumite informații inclusiv care pot fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova și deși se pretinde că erau în spațiul public, anume domnul Creangă confirma sau infirma anume de pe interior care erau intențiile. Nu știu dacă este o coincidență sau nu, dar după ce se transmiteau anumite informații și doamna Zaharova ieșea cu acuzații în adresa Republicii Moldova.”
De cealaltă parte, Ion Creangă neagă aceste informații și spune că atașatul militar era vecinul său.
Ion CREANGĂ, ȘEFUL SUSPENDAT AL DIRECȚIEI JURIDICE A PARLAMENTULUI: ”Eu nu m-am întreținut cu niciun diplomat rus, noi ne-am întâlnit cu vecinul și am discutat la teme libere. Imputarea aceasta că ar fi fost diplomat, că ar fi fost nu știu cine, nu, noi ne-am întâlnit și discutat doar în calitate de vecini. Ne-am întâlnit ca persoane fizice și nu are nicio relevanță care și unde lucra.”
Potrivit procurorilor, Ion Creangă i-ar fi comunicat atașatului militar al ambasadei Rusiei la Chișinău informații secrete, obținute inclusiv prin spionaj, care puteau fi folosite pentru desfășurarea unor acțiuni ostile împotriva securităţii Moldovei. Împreună cu Ion Creangă a fost reținut și un polițist de frontieră, iar dosarele lor sunt examinate în instanță separat. Creangă este acuzat de trădare de patrie, iar conform codului penal, infracțiunea se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare, iar polițistul de frontieră este cercetat pentru infracțiunea de complot împotriva Moldovei, care prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.