Doi grăniceri ucraineni au ajuns pe malul moldovenesc al Nistrului după ce șalupa în care se aflau ar fi fost împinsă de curenți, din cauza nivelului scăzut al apei și a unei defecțiuni la motor. Explicațiile au fost oferite de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, Andrei Demcenco, într-un comentariu pentru publicația „Ukrainska Pravda”.
Potrivit oficialului ucrainean, o patrulă de frontieră din regiunea Vinița a observat o persoană care se îndrepta spre graniță. Bărbatul ar fi încercat ulterior să traverseze înot râul Nistru, iar în momentul reținerii ar fi opus rezistență.
„Din cauza apei puțin adânci și a defectării motorului, barca în care se afla patrula a fost împinsă de curent spre malul moldovenesc. Pe celălalt mal, un grup de persoane, amenințându-i pe grăniceri, a tras barca la țărm. La fața locului au sosit grănicerii moldoveni”, a declarat Andrei Demcenco.
A fost inițiată o anchetă de serviciu
Serviciul de Stat al Grănicerilor din Ucraina a anunțat că a inițiat o anchetă de serviciu pentru a stabili circumstanțele incidentului. Sunt investigate inclusiv acțiunile patrulei de frontieră.
Totodată, reprezentanții serviciilor de frontieră din Republica Moldova și Ucraina au avut o întrevedere, în cadrul căreia au făcut schimb de informații despre cele întâmplate.
Potrivit lui Demcenco, cetățeanul ucrainean care ar fi încercat să treacă ilegal frontiera a fost reținut de autoritățile moldovenești.
Incidentul a avut loc la Soroca
La 15 octombrie, doi grăniceri ucraineni au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca, în timp ce participau la o acțiune de reținere a unui cetățean ucrainean. Cazul a fost transmis Procuraturii, pentru examinare.


