La 25 de ani de la conflictul de pe Nistru, Federatia Rusa nu si-a retras inca trupele de pe teritoriul tarii noastre. Desi liderii politici si puterea de la Chisinau s-a tot schimbat, nu s-a gasit inca o solutie clara pentru rezolvarea diferendului transnistrean.

Publicat:02.03.2017, 15:27


Conflictul militar de pe Nistru a izbucnit la 2 martie, in ziua in care tara noastra a aderat la ONU. Regiunea transnistreana isi declarase deja independenta in septembrie 1990, iar Chisinaul nu mai putea controla zona. Cazacii si gardistii au atacat sectia de politie de la Dubasari, unde stiau ca efectivul este prea mic si neinarmat, ca sa poata riposta.

Ion SAVIN, VETERAN: ”Primele zile nu eram deprins cu focul, cu impuscaturile, dar pe urma...Nu pot uita momentul cand am cazut in prizonierat la separatisti sau cand l-am pierdut pe comandantul Mihai Moraru.”

34 de politisti care se aflau atunci in sediu au fost arestati si dusi intr-o inchisoare din Tiraspol. Cei care au reusit sa scape s-au retras in Cosnita si Cocieri, unde au organizat apararea acestor sate, aflate pe malul drept al Nistrului.

La 28 martie este decretata stare exceptionala pe intreg teritoriul tarii. Fortele paramilitare din stanga Nistrului au fost sustinute tehnic si logistic de armata a 14-a a Federatiei Ruse, dar si de mercenari cazaci. 

Mihail NICHIFOREAC, VETERAN: ”Mi-amintesc cum am fost in padure la Grigoriopol si am aruncat in aer niste masini, voiau sa vina sa impuste in noi, am trecut Nistrul inot, ne-au fugarit cazacii dupa ce le-am aruncat in aer.”

Luptele finale s-au dat in orasul Tighina, unde au murit zeci de oameni. 

Nicolae PALAMARCIUC, VETERAN: ”O prins masina blindata a mea, in urma careia baietii au intrat sa ma salveze pe mine si doi baieti au fost arsi de vii. Momentele iestea nu se uita niciodata, sa fie si 20, si 30 de ani. Sunt emotii dureroase pentru ca am pierdut multi baieti. E de nedescris.”

Politistilor moldoveni li se interzice sa mai intervina, iar orasul Tighina este pierdut pentru Moldova. Armata a 14-a, condusa de Alexandr Lebedi, a fost, de fapt, cea care a luptat cu Chisinaul in razboiul din 1992. „Luptam cu Rusia, oameni buni! Nu cu cei din Transnistria.”, spunea ministrul Securitatii Nationale de atunci, Anatol Plugaru. 

Acest vals al tancurilor, pe melodia preferata a generalului rus, a fost un cadou oferit de subordonatii sai, la incheierea conflictului de pe Nistru. La 21 iulie 1992, Mircea Snegur a semnat la Moscova impreuna cu Boris Eltin acordul de încetare a focului, in prezenta liderului separatistilor, Igor Smirnov.

Documentul a fost calificat de unii militari si politicieni drept o „tradare” sau „o capitulare rusinoasa”. Pozitiile beligerantilor au fost ulterior ocupate de forte de mentinere a pacii rusesti, transnistrene si moldovenesti.

La 25 de ani de la izbucnirea razboiului din Transnistria, nu s-a gasit nicio solutie pentru rezolvarea acestei probleme. Autoritatile de la Chisinau si cele de la Tiraspol nu au ajuns inca la un consens in ceea ce priveste statutul Transnistriei, iar Rusia refuza sa-si retraga aramata.