Odată cu reluarea circulației feroviare, punctul de trecere a frontierei de stat Cantemir-Fălciu va activa în baza conceptului de control coordonat. În acest scop, miniștrii au aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului unui Acord dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României.

Potrivit Guvernului, încheierea Acordului va contribui la asigurarea securității frontierei de stat, reducerea timpului de așteptare și simplificarea procedurilor de control. Totodată, va fi accelerat tranzitul de mărfuri și persoane, va crește volumul de importuri și exporturi, ceea ce va contribui la extinderea cooperării economice.

„Creștem conectivitatea în vest, în UE, în așa fel încât să stimulăm exporturile în UE”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi cel de-al treilea care urmează să activeze în baza conceptului de control coordonat, implementat la hotarul moldo-român.

Controlul coordonat presupune desfășurarea controlului de frontieră pe teritoriul unui singur stat, în două etape distincte. Astfel, controlul este efectuat mai întâi de către autoritățile statului de ieșire, adică din Republica Moldova, urmate consecutiv de autoritățile statului de intrare – România. Autoritățile își desfășoară procedurile separat, fără suprapunere, însă în același punct de trecere, ceea ce permite o fluidizare a traficului, fără necesitatea deplasării persoanelor sau a vehiculelor între două locații diferite.