Pe malul lacului „La Izvor” din capitală, salvatorii au oferit o lecție practică despre cum putem preveni tragediile pe apă. În cadrul unui exercițiu demonstrativ, salvamarii au simulat un caz de înec și au explicat pas cu pas ce trebuie să facă martorii unei astfel de situații pentru a salva o viață. Activitatea face parte dintr-o campanie națională de prevenire a înecului, lansată de IGSU la începutul sezonului estival. Potrivit autorităților, în primele șase luni ale anului, 26 de persoane, dintre care 7 copii, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

Potrivit scenariului, doi tineri se plimbau cu barca pe lac, iar la un moment dat unul dintre ei a căzut în apă.

Celălalt tânăr, rămas în barcă, a cerut ajutorul salvatorilor.

La scurt timp, victima a fost scoasă la mal și resuscitată.  

„Când persoana a fost scoasă din apă noi începem cu masajul cardiac. Noi mâinile le punem în lacăt pe osul stern de la linguriță cum se spune în popor, două degete mai sus, noi facem compresii. 30 compresii, 2 suflări până persoana își revine.”

Potrivit specialiștilor, lacurile neamenajate pentru scăldat, malurile abrupte, apele curgătoare și iazurile necunoscute reprezintă risc pentru viața unei persoane.

Dumitru VIERU, ȘEFUL DIRECȚIEI GENERALE DE PREVENȚIE IGSU: „Măsurile de prevenire sunt un supliment pentru a diminua impactul asupra populației. Profilul riscului pentru perioada asta estivală și anume pentru luna august sunt persoanele care practică scăldatul în zonele de recreere în stare de ebrietate, numărul acestora este în creștere, de asemenea și copiii.”

Totodată, IGSU a demonstrat cum putem ajuta un copil care se a înghițit un obiect străin. 

„Metoda pe care mulți o arată că copilul trebuie de scuturat, noi așa ceva nu facem. Nu este dezvoltată musculatura la copilaș așa că, cu aceste manevre noi doar facem traumatisme craniului cerebral. Noi trebuie să avem grijă de cap, cu a doua mână noi ținem cavitatea bucală deschisă, întorc corpul și fac cinci lovituri tangențiale între omoplați. Dacă după cinci lovituri nu a fost suficient, iarăși mențin capul întorc invers și pe osul stern fac cinci compresii iarăși să fac presiune și să arunc obiectul străin.”

După lecțiile de prevenție, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au mers pe malul lacului și au informat oamenii aflați pe plajă despre riscurile scăldatului în locurile neautorizate.

„- Și dacă veniți cu copiii nu-i lăsați fără supraveghere. 
- Mulțumesc.”

„- Eu nu pot înota și nu mă bag în apă niciodată.
- Asta ar fi o regulă pentru toți.
- Da, nu pot înota și nu mă bag în apă.”

Specialiștii recomandă părinților să își instruiască copiii înainte de a merge cu ei la scăldat și să nu îi lase fără supraveghere. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu intre în apă în stare de ebrietate. În ultimul an, s-a atestat o scădere a cazurilor de înec cu circa 50 la sută, spun cei de la IGSU.