Liceele care în ultimii trei ani au înregistrat mai multe cereri de admitere în clasa a 10-a decât locuri disponibile vor putea organiza, la dorință, examene de admitere. Testarea va cuprinde o probă, la matematică – în cazul profilului real, și la istorie pentru profilul umanist. Anunțul a fost făcut de ministerul Educației, care precizează că examenele nu sunt obligatorii. Până acum au parvenit opt solicitări, însă doar un liceu a primit aviz pozitiv.

Liceul teoretic Aristotel este instituția care va organiza examene de admitere în clasa a 10-a de liceu. Motivul – în ultimii ani numărul elevilor care vor să învețe aici a depășit locurile disponibile.

Pavel CERBUȘCA, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC REPUBLICAN “ARISTOTEL”: “Elevii care vin la liceu, trebuie să înțeleagă că nu vin doar ca să treacă timpul și dacă este un concurs la admitere, înseamnă că pe parcurs acest concurs se menține, copiii știu că sunt anumite cerințe”.

Liceu organizează proba suplimentară la admitere din anul 2012.

Pavel CERBUȘCA, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC REPUBLICAN “ARISTOTEL”: “În acest an Ministerul Educației a venit cu  propunerea să fie organizată o admitere mai specială, va fi organizat un concurs la nivel național, vor fi create centre și în aceste centre vor fi realizate aceste teste”.

Potrivit ministerului educației, doar liceele care în ultimele trei sesiuni de admitere  au înregistrat un număr mai mare de solicitanți decât locurile planificate au dreptul să organizeze examene de admitere.

Dan PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: “Foarte multă confuzie pe acest subiect pentru că nu există examen de admitere la liceu. Și anterior în cazul în care în instituțiile de învățământ era o cerere foarte mare și numărul de locuri era limitat, exista posibilitatea de a organiza o probă suplimenatră”.

Până în prezent opt licee au depus cereri la Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, pentru a organiza o probă suplimentară la admitere, însă doar liceul Aristotel a primit aviz pozitiv. Proba consta într-un un examen la matematică, în cazul în care elevii aleg profilul real, și la Istoria Românilor și Universală pentru profilul umanist. Potrivit Ministerului Educației, și în acest an admiterea în clasa a X-a de liceu are loc în baza rezultatelor mediei de concurs. Aceasta este alcătuită din media notelor anuale la disciplinele de profil, real sau umanist, și media notelor de la examenele de absolvire a gimnaziului.