Două loturi comerciale de mărfuri, transportate cu abateri de la legislația vamală au fost depistate de vameși.
Potrivit Serviciului Vamal, în primul caz, un microbuz, condus de un moldovean de 28 de ani, care se deplasa din Franța și transporta bagaje neînsoțite, a fost supus controlului vamal. În urma verificărilor efectuate, au fost depistate peste 860 de articole – produse de igienă, aparate de aer condiționat și textile – plasate atât în compartimentul pentru bagaje, cât și în remorca tractată. Bunurile erau nedeclarate și nu erau însoțite de acte care să ateste proveniența legală sau regimul vamal aplicabil.
Într-un alt caz, pe strada Industrială din Chișinău, a fost stopat pentru verificare un alt microbuz, condus de un conațional de 34 de ani. Acesta transporta electrocasnice ce fuseseră vămuite de către un agent economic din raionul Anenii Noi. În urma controlului, au apărut suspiciuni privind declararea neautentică a mărfurilor în declarația vamală.
În ambele cazuri, bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.








