Consumatorii din țară ar putea plăti mai puțin pentru energia electrică. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune proiecte ce vizează reducerea ușoară a tarifelor pentru consumatorii deserviți de Premier Energy și FEE Nord.
Potrivit ANRE, noile tarife urmează să fie examinate în cadrul ședinței publice care va avea loc miercuri, 25 martie.
Astfel, dacă cele două proiecte de hotărâre vor fi aprobate, consumatorii Premier Energy ar putea plăti 3 lei și 56 de bani pentru un kWh, cu 3 bani mai puțin decât în prezent.

Consumatorii deserviți de FEE Nord ar putea plăti 3 lei și 95 de bani pentru un kWh, cu 5 bani mai puțin decât tariful actual.

În prezent, consumatorii Premier Energy achită 3 lei și 59 bani/kWh, iar cei deserviți de FEE Nord achită 4 lei/kWh.

