Agenții de patrulare au fost cu ochii pe vitezomanii din nordul țării. Mai mulți șoferi s-au ales cu amenzi și puncte de penalizare după ce au depășit limita de viteză în timp ce se deplasau prin localitățile din Sîngerei.
Vitezomenii au fost identificați cu ajutorul unui radar. Ulterior erau trași pe dreapta de un alt echipaj de patrulare.
Astfel, acest șofer a depășit limita de viteză cu aproape 30 de kilometri la oră.
„Mai departe nu vom încălca. Nici nu am observat. Vom fi mai atenți.”
Șoferii și-au recunoscut vina și spune că a apăsat pe accelerație din neatenție.
„Nu am încălcat mult. Viteza nu a fost mare. Nu am fost atent la bord. Nu mă strădui să încalc deloc, merg regulamentar, a fost un pic de vale și s-a luat viteza.”
Polițiștii susțin că operațiunea a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere.
Mihail RUSU, OFIȚER SUPERIOR AL SERVICIULUI DE PATRULARE: „Se petrece măsura capcană în vederea depistării conducătorilor care încalcă regimul de viteză pe traseele naționale și documentării.”
Amenda minimă pentru depășirea limitei de viteză este de 600 de lei și trei puncte de penalizare. Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Național de Securitate Publică, în primele opt luni ale acestui an, peste 360 de accidente au fost provocate de șoferi care au depășit limita de viteză. Acestea s-au soldat cu 63 de morți și peste 400 răniți.
ACCIDENTE, 2024
TOTAL ACCIDENTE – 361
PERSOANE DECEDATE – 63
PERSOANE RĂNITE - 432
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.