Și-au pus viața lor, dar și a celor din trafic în pericol. Mai mulți conducători de vehicule au fost depistați de poliție, în timp ce conduceau sub inflența alcoolului. În satul Șoldănești din raionul Răspopeni, un bărbat de 37 de ani conducea o trotinetă electrică, având o concentrație de 1,17 mg/l alcool în aerul expirat, adică o concentrație de alcool de peste 7 ori mai mare decât norma admisibilă.
Potrivit poliției, un alt caz a fost depistat în satul Voinova din raionul Strășeni, unde un căruțaș a fost depistat în timp ce conducea căruța cu o concentrație de 1,13 mg/l alcool în aerul expirat.
În raionul Anenii Noi, satul Șerpeni, un motociclist de 26 de ani se deplasa având depășită norma de alcool de peste 6 ori în aerul expirat.
Și în Chișinău, pe strada Hristo Botev, un bărbat a fost surprins pe bicicletă cu o concentrație de 0,97 mg/l alcool în aerul expirat.
Niciunul dintre acești participanți la trafic nu era echipat corespunzător prevederilor regulamentului circulației rutiere.
Toate cazurile sunt documentate conform legislației în vigoare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.