Mai mulți studenți de la Academia de Poliție, au salvat astăzi o presupusă victimă a traficului de ființe umane. A fost o simulare, iar exercițiul a avut loc într-o rulotă, care imita încăperea unde teoretic era ascunsă o tânără. Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului olandez ЕscapeVan care a donat rulota.

În mai puțin de 20 de minute, studenții Academiei de Poliție au găsit locul din rulotă în care era presupusa victimă a traficanților. în timpul căutărilor, studenții au avut parte de mai multe indicii printre care și povestea tinerei răpite, care se auzea pe fundal.

Rulota în care a avut loc simularea face parte din proiectul „EscapeVan” și a fost donată de către Fundația olandeză Reshape, cu sprijinul financiar al Poliției Naționale  și a Ministerului Justiției din Țările de Jos.

„A fost o experiență de remarcat, am avut ca misiune să găsim indicii pentru a deschide lacătul, grupul de echipă ne-a ajutat foarte mult să soluționăm această problemă ceea ce ne-a făcut să gestionăm repede.”

Datorită echipamentelor tehnologice moderne din rulotă, precum sistemele de lumină, sunet, efecte video, controlul temperaturii și mirosurilor, studenții pot exersa scenarii bazate pe cazuri reale ale victimelor.  

"Eu cred că beneficiile o să fie mai mult îndreptate la preîntîmpinare la asemenea infracțiuni și la informarea persoanelor referitor la pericolul căderii în plasa la astfel de traficanți."

Potrivit centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul Inspectoratului Național pentru Investigații, anual în Republica Moldova sunt înregistrate circa 50 de cazuri de trafic de ființe umane cu implicarea a peste 100 de victime.