Șefa statului, Maia Sandu, anunță pe pagina sa de facebook că a decis să trimită Legea cu privire la avocatură Parlamentului, spre reexaminare. Este vorba despre acele modificări făcute de deputați, în urma cărora mai mulți avocați din Republica Moldova au intrat în grevă generală pentru 10 zile. Ieri, aceștia au decis să prelungească acțiunea. 

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Legea nr. 242/2025 pentru modificarea Legii cu privire la avocatură, în forma adoptată de Parlament, nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice ale avocaturii, în special cele legate de integritate, transparență, meritocrație și asigurarea efectivă a accesului la justiție al cetățenilor. Astăzi instituția este percepută ca fiind rigidă în fața reformelor necesare. Dar și mai grav, instituția este inertă în raport cu acțiunile avocaților care influențează în mod ilegal deciziile judecătorești, fac trafic de influență sau chiar sunt parte a grupărilor criminale.”

Șefa statului scrie că o reformă serioasă înseamnă modernizarea instituțională a Uniunii Avocaților pentru a asigura mai multă transparență, eficiență și respectarea valorilor statului de drept, a promova meritocrația și egalitatea de șanse în accederea în profesie, precum și pentru a consolida un sistem de deontologie și etică profesională, funcțional și imparțial.

Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Din aceste motive, am decis să trimit legea Parlamentului, spre reexaminare. Aștept ca noul Parlament să revadă proiectul în dialog cu profesioniștii din domeniu, cu societatea civilă și cu partenerii europeni și să revină cu o lege, care să asigure deopotrivă independența profesiei și rezolvarea problemelor enunțate mai sus, astfel încât profesia de avocat să contribuie la respectarea legii și la consolidarea încrederii în justiție.”

Începând cu 15 iulie până pe 25 iulie, avocații din Republica Moldova au fost în grevă generală. Se întâmplă după ce Parlamentul a votat modificări la Legea cu privire la avocatură. Avocații spun că nu au fost consultaţi înainte de aceste rectificări şi i-au cerut preşedintelui Maia Sandu să nu promulge legea.

Modificările introduc în trei comisii interne ale Uniunii Avocaților – cele de licențiere, etică și disciplină, precum și de soluționare a contestațiilor – câte 2 sau 3 membri din afara profesiei, desemnați de Ministerul Justiției. Asta i-a nemulțumit pe avocați. Totodată, amendamentul prevede că un avocat nu poate fi membru în una din comisii mai mult de trei ani la rând. Argumentul autorităților este că astfel se va asigura rotația și nu se vor monopoliza funcțiile.

 Și unii experţi în domeniul justiţiei spun că aceste schimbări legislative ridică semne de întrebare privind transparenţa procesului decizional.