Președintele Maia Sandu, care are și cetățenie română, a votat în cadrul turului doilea al alegerilor prezidențiale din România la Ambasada României din Tirana. Șefa statului, fiind ieri în Albania după ce a participat la Summitul Comunității Politice Europene. Anterior ea și-a arătat susținerea pentru Nicușor Dan.
Președintele Maia Sandu ca un gest firesc pentru orice cetățean implicat a votat la Ambasada României din Tirana", a transmis pe Facebook consilierul prezidenţial, Igor Zaharov.
Sandu se afla ieri în Albania unde a particiapt la Summitul Comunității Politice Europene, motiv pentru care a votat la Ambasada României la Tirana. În cadrul evenimentului șefa statului s-a întâlnit cu liderii Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, României, Regatului Unit, cu Președintele Consiliului European și Șefa Comisiei Europene. După întrevedere aceștia au adoptat o declarație prin care și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova și viitorul ei european.
„Moldova a consfințit în Constituție obiectivul de a adera la Uniunea Europeană, arătând clar că acesta este drumul ales de cetățenii săi pentru viitorul țării.(...) Vom continua să sprijinim Moldova în apărarea proceselor sale democratice și în consolidarea rezilienței în fața amenințărilor externe.” se arată în declarația liderilor europeni.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron și reprezintă o platformă de dialog politic despre pace și securitate pe continent, dar și despre cooperarea dintre statele UE și cele din afara spațiului comunitar.