Președintele, Maia Sandu a venit cu o reacție, după atacul masiv al Rusiei către Kiev, în care mai multe persoane au murit, incusiv copii. 

„Încă o noapte de groază la Kiev. Rachetele Rusiei au ucis civili, inclusiv copii. Ieri am spus-o clar: Rusia aduce război și moarte. Încă o dovadă astăzi. Lumea liberă trebuie să își intensifice sprijinul pentru Ucraina și să facă presiuni asupra Rusiei pentru a accepta un armistițiu credibil”, a publicat șefa statului pe platforma X.

Serviciile de urgență din Ucraina au anunțat că numărul morților în urma atacurilor rusești din timpul nopții a crescut la 14, dintre care trei copii. Alte 38 de persoane au fost rănite, potrivit oficialilor, citați de BBC.

Știrea inițială. Primarul Vitali Kliciko a declarat că atacul asupra capitalei Ucrainei a fost „masiv”, oficialii militari confirmând că cel puțin 24 de persoane au fost rănite. O clădire cu cinci etaje s-a prăbușit în cartierul Darnițki, iar un incendiu a fost raportat și la o clădire rezidențială înaltă din cartierul vecin Dnipro, a adăugat primarul.