Un filmulet si cateva fotografii in care presedinta tarii, Maia Sandu, apare facandu-si cumparaturile intr-un supermarket, fiind neinsotita de bodyguarzi, au starnit un val de reactii pe retelele de socializare.

Imaginile au fost distribuite de zeci de ori si au devenit virale la scurt timp. Unii au scris ca este un gest de apreciat si ca este o normalitate ca un presedinte de tara sa mearga la cumparaturi, fara cortegii de bodyguarzi. Altii au scris ca, de fapt, bodyguardul era alaturi de ea, doar ca era ocupat si el cu cumparaturile sau ca paza era ascunsa prin frigidere, catalogand totul drept o inscenare.