După publicarea sentinței în cazul lui Alexandr Nesterovschi, care s-ar ascunde în zona transnistreană de executarea pedepsei, apar la suprafață numeroase detalii din dosar. Astfel, în timpul procesului, deputatul afiliat lui Ilan Șor nu a dorit să răspundă la cel puțin trei întrebări ale acuzatorilor. Una dintre ele se referea la un moment din cadrul perchezițiilor, atunci când Nesterovschi a sunat-o pe sora sa și a rugat-o să înghită un stick. Sursele portalul Anticoruptie.md de la Procuratura Anticoruptie au confirmat incidentul, dar au concretizat că stick-ul nu a mai fost identificat în casa surorii, care este consilier municipal la Bălți. Întrebat ce se afla pe dispozitivul de stocare a informației, de care voia să scape, deputatul condamnat nu a dorit să ofere detalii. Nu e primul caz de tentativă de înghițire a probelor. În anul 2022, cumnatul fostului președinte Igor Dodon a încercat să înghită o recipisă cu date despre tranzacții ce depășeșc 700.000 de euro, transmite anticoruptie.md.

Totodată, Nesterovschi nu a vrut să confirme că îi cunoaște pe curierii care i-au procurat bilete de avion spre Tel-Aviv, unde s-a întâlnit cu Ilan Șor. 

„În perioada lunii martie 2023 – până la 21 septembrie 2023, Nesterovschi Alexandr, aflându-se preponderent pe teritoriul Republicii Moldova cât și pe teritoriul statului Israel, acționând cu intenție directă, fiind conștient de acțiunile sale și consecințele ce pot surveni, a acceptat și primit ilegal de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor, servicii ce nu i se cuvin și anume zboruri cu curse regulate din București la Tel Aviv, la data de 18.03.2023 cu cursa RO153, zbor din Tel Aviv către Iași, la data de 21.03.2023, cu cursa W63690, zbor din București către Tel Aviv, la data de 27.03.2023, cu cursa W63257, zbor din Tel Aviv către București, la data de 30.03.2023, cu cursa LY573, zbor din București către Tel Aviv, la data de 17.05.2023, cu cursa LY574, zbor din Turcia către România cu cursa W4300 Londra- București la data de 19.05.2023, zbor din București către Tel Aviv la data de 18.06.2023, cu cursa A3961, cu escală la Atena, zbor din Tel Aviv către București la data de 20.06.2023, cu cursa LY571, zbor din Moldova către Israel la data de 09.09.2023, cu cursa TK270, ruta Chișinău-Istambul-Tel Aviv, zbor din Israel către Moldova la data de 10.09.2023, cu cursa TK269, ruta Tel Aviv - Istambul – Chișinău, în total 10 zboruri spre și din statul Israel”, declară procurorii.

La punctele de trecere a frontierelor Nesterovschi Alexandr în 4 (patru) călătorii a folosit pașaportul diplomatic eliberat în virtutea deținerii funcției de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, deși nu fusese delegat în deplasări de serviciu peste hotarele Republicii Moldova.

Un alt caz de tentativă de înghițire a probelor a avut loc în timpul perchezițiilor la fostul președinte Igor Dodon.

Recipisa pe care a încercat s-o înghită în timpul percheziţiilor Petru Merineanu, cumnatul lui Igor Dodon, prevedea procurarea a trei imobile şi a unei staţii cu tot cu ambarcaţiuni, în sumă totală de 700.000 de mii de euro în satul Molovata, raionul Dubăsari. Procurorii consideră că bunurile au fost procurate din banii fostului şef al statului şi aparţineau de facto familiei Dodon.

De cealaltă parte, Merineanu a declarat că a investit banii câştigaţi în Rusia într-o afacere în satul natal.