Fostul purtător de cuvânt al primarului capitalei, Natalia Ixari, a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce Ion Ceban a anunțat că aceasta pleacă din funcție. 

„Orice început frumos are un sfârșit. Orice ușă închisă este pentru a se deschide o altă ușă. Eu mulțumesc din suflet tuturor pentru experiența de muncă și de viață. Vă cuprind, vă iubesc și ne revedem neapărat cu unii sau cu alții. Orice pauză este pentru a te - reseta. Succes tuturor, curaj și putere. Îmi cer scuze de la cei pe care i-am cunoscut și de la cei pe care nu neapărat", a scris Ixari. 

Și șeful adjunct al Direcției Generală Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan a anunțat că își dă demisia. 

Totodată, în ultimele zile, din funcție a plecat și șefa Cabinetului primarului general Elena Panuș, juristului Andrei Oțe, dar și Igor Gîrlea, administratorul interimar al Regiei „Autosalubritate”.