Ministerul Apărării spune că informația apărută în mediul online precum că după alegeri, peste 800 de militari NATO vor sosi în Republica Moldova este una falsă. La fel este falsă și informații despre o presupusă „dislocare a militarilor britanici la granița cu regiunea transnistreană”.
„Aceste afirmații nu au nicio bază reală. Sunt minciuni. Nu este pentru prima dată când astfel de scenarii inventate sunt răspândite pe Telegram sau TikTok, alături de alte narațiuni false despre așa-zisa „militarizare” a țării”, scrie ministerul Apărării într-o postare pe facebook.
Astfel, autoritățile spun că toate „sunt parte a războiului hibrid pe care-l duce Rusia împotriva Republicii Moldova.”
„Scopul acestor acțiuni este să semene frica și agresiunea. Multiplicatorii acestor informații urmăresc să genereze panică și să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Obiectivul lor este să lovească în parcursul european al țării noastre, care aduce pace și stabilitate”, mai precizează ministerul.