Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat în urma apariției pe rețelele de socializare a unui incident grav de agresiune între două eleve. Instituția menționează că incidentul este investigat în colaborare cu organele de poliție.
Potrivit unui comunicat emis de MEC, autoritățile sunt în proces de identificare a elevelor implicate și a instituțiilor de învățământ la care acestea sunt înmatriculate.
Totodată, ministerul condamnă ferm orice formă de violență sau comportament umilitor în mediul educațional și subliniază că siguranța și bunăstarea elevilor reprezintă o prioritate absolută.
„După stabilirea tuturor circumstanțelor, vor fi întreprinse măsurile legale și regulamentare necesare. Ministerul va monitoriza atent cazul și va asigura aplicarea tuturor mecanismelor de prevenire a violenței școlare”, se arată în reacția oficială.