Ministerul Justiției anunță că a inițiat discuții cu reprezentanții avocaturii și cu autorități, după ce Uniunii Avocaților a anunțat grevă generală în legătură cu modificările legislative făcute de Parlament.

„Pentru ziua de luni, ministerul va organiza o ședință comună cu scopul de a facilita dialogul între avocați, autorități, reprezentanți ai Parlamentului și alte părți vizate, pentru a analiza cele mai bune modalități de apărare a drepturilor cetățenilor Republicii Moldova”, anunță ministerul Justiției.

Acum câteva zile, Uniunii Avocaților din Republica Moldova a anunțat despre declanșarea unor acțiuni de protest a avocaților, fiind nemulțumiți de faptul că noile modificările făcute de Parlament la Legea cu privire la avocatură nu au fost consultate cu Uniunea și avocații în particular.

„Aceasta reprezintă o manifestare legitimă a dreptului la protest, exercitată în vederea apărării independenței, libertății și autonomiei profesiei de avocat și a rolului esențial pe care aceasta o are în garantarea dreptului la apărare, inclusiv împotriva ingerinței statului în realizarea dreptului de autoguvernare a profesiei de avocat independent de autorităţi şi de cetăţeni, așa cum prevede Recomandarea Rec(2000)21 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei”, a scris Uniunea Avocaților într-un comunicat.

Potrivit președintelui Uniunii Avocaților, acesta este un atac asupra independenței si autonomiei profesiei de avocat fără precedent.