Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat astăzi, într-un video publicat pe Facebook, că echipele ministerului, împreună cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Apele Moldovei, Agenția de Mediu și IGSU, au instalat primul filtru pe râul Nistru pentru a colecta și elimina substanțele petroliere depistate în apă.

„Sunt în raionul Soroca, acolo unde suntem la datorie și instalăm primul filtru pe Nistru, astfel încât să putem colecta această substanță și să o eliminăm. Mâine dimineață va avea loc o ședință comună cu colegii din Ucraina, care se vor alătura acțiunii noastre. Ucrainenii vor colecta substanțele pe partea lor, noi pe partea noastră, și este un lucru foarte bun”, a declarat Hajder.

Ministrul a mai menționat că România este pregătită să ofere echipamente suplimentare dacă va fi nevoie, însă autoritățile moldovene sunt încrezătoare că vor putea gestiona situația și elimina toate riscurile pentru populație.

O veste pozitivă este că orașele Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești au reluat aprovizionarea cu apă potabilă după ce analizele de laborator au arătat că aceasta nu prezintă pericol iminent pentru consum.