Ministerul Sănătății a reacționat la informațiile apărute în spațiul public privind posibila poluare a râului Nistru și riscurile aferente asupra aprovizionării cu apă potabilă. Într-o circulară transmisă instituțiilor medico-sanitare care se aprovizionează din acest râu, ministerul a solicitat testarea sistemelor alternative de alimentare cu apă și identificarea posibilităților de creare a unor rezerve critice pentru asigurarea serviciilor esențiale de sănătate.

Autoritățile subliniază că mesajul are rol informativ și de pregătire, și precizează că riscul întreruperii alimentării cu apă potabilă este, în prezent, redus. Monitorizarea situației se desfășoară permanent, iar analizele de laborator pentru evaluarea calității apei sunt în curs de efectuare.

Ministerul Sănătății a mai comunicat că menține contactul permanent cu Centrul Național de Management al Crizelor și Ministerul Mediului, pentru a asigura o reacție rapidă în cazul în care situația ar evolua.

„Facem apel la responsabilitate în comunicarea publică și la evitarea speculațiilor care pot genera îngrijorare sau panică nejustificată în rândul populației”, a transmis ministerul.