Într-o contramanifestație la marșul Pride, socialiștii și-au scos susținătorii în stradă la un marș pe care l-au numit unul al familiei tradiționale. Participanții au mărșăluit pe mai multe străzi, până în scuarul Catedralei, unde au ascultat rugăciuni. Deși se anunța a fi un eveniment apolitic, la el au participat mai mulți lideri de partide.

Cu tricolorul în mâini și pancarte cu diferite mesaje, oamenii prezenți la marșul organizat de socialiști au pornit din fața Academiei de Studii Economice și au mers până în scuarul Catedralei. În fruntea coloanei se aflau reprezentanții PSRM.

„Sunt o familie tradițională și am venit să-mi exprim atitudinea mea față de ceea ce se petrece.”

„Eu susțin sărbătoarea familiei, valorile tradiționale.”

“Eu am venit aici ca să susțin Moldova noastră de acești indivizi care fac aceste sărbători împotriva poporului.  Noi suntem pentru oameni, pentru Moldova noastră viitoare ca ea să înflorească și noi să trăim așa cum am trăit înainte.”

Ajunși în scuarul Catedralei, au fost trase clopotele. Iar în fața manifestanților a ieșit un preot, care i-a îndemnat să asculte o rugăciune.

„Să fie familie omenește nu bărbat cu bărbat și femeie cu femeie. Asta nu-i viață, asta este o prostie.”

„Da ce ne dorim?! Ca să nu fie aceste prostii pe care vor să le facă. Vrem un viitor mai bun pentru copiii noștri.”

Totuși, mulți oameni nu știau de ce se aflau la marș.

„-Nu știu.
-Cum nu știți, de ce sunteți aici, cine v-a chemat?
-Nu știu, acea femeie nu este pe aici. Este aici, dar nu știu unde e că este multă lume și nu știu unde s-a dus.”

„-Cum a venit toată lumea, am venit și noi și gata.
-Dar de ce?
-Ei de ce, de ce.”

Igor Dodon a venit la manifestație cu unul dintre copiii săi.

Igor DODON, LIDERUL PSRM: „Eu cred că noi astăzi vom vedea câteva sute sau câteva zeci de reprezentanți cu alte valori păziți de mii de polițiști și avem mii de oameni aici, zece mii de oameni la sigur care mărsăluiesc fără pază pentru că aceasta ne reprezintă, familia tradițională.”

Alături de Dodon au fost și mai mulți membri de partid și deputați socialiști. Vlad Batrâncea a declarat că acest eveniment a fost un contra protest față de marșul comunității LGBT.

Vlad BATRÂNCEA, VICEPREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Este o formă de protest vizavi de acele acțiuni și activități pe care astăzi le sprijină guvernarea. Majoritatea parlamentară, Guvernul Republicii Moldova. Da, există dreptul la libertate și dreptul la promovarea personalității, dar acest lucru nu trebuie să aibă loc în spațiul public.”

La marșul, care se anunța a fi unul apolitic, au fost prezenți și reprezentanții altor partide, printre care liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, și fostul premier, Vasile Tarlev.