Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința de astăzi, un nou mecanism de evaluare și certificare a competențelor de comunicare în limba română pentru adulți și elevii din învățământul liceal, inclusiv din școlile alolingve.
Potrivit unui comunicat emis de Executiv, testarea va fi structurată în patru probe: înțelegere prin audiere, înțelegerea textului scris, exprimare scrisă și exprimare orală. Scorul maxim posibil este de 120 de puncte, iar nivelul de competență va fi stabilit conform standardelor europene, de la A1 (începător) până la C2 (nivel profesional).
Această inițiativă are scopul de a oferi recunoaștere oficială nivelului de cunoaștere a limbii române, contribuind la integrarea socială, educațională și profesională a cetățenilor. De asemenea, pentru elevii din școlile alolingve care susțin cu succes acest examen, certificatul obținut va permite echivalarea probei de bacalaureat la limba română.
Certificatul va fi eliberat în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data susținerii testului.
„Acest proces de certificare reprezintă un pas esențial în promovarea coeziunii sociale și a accesului egal la oportunități educaționale și profesionale”, se menționează în comunicatul Guvernului.
Pentru implementarea proiectului, autoritățile vor aloca peste 190 de mii de lei, fiind planificate până la patru sesiuni de evaluare, în care vor fi incluși aproximativ 400 de participanți.
Evaluarea se adresează atât persoanelor care doresc să-și valideze competențele lingvistice, cât și celor care urmăresc o mai bună integrare în piața muncii sau acces la studii superioare.