Un moment deosebit din cadrul evenimentului de ieri a fost când un tânăr a ridicat la cameră cartea președintelui francez „Revoluție”, iar văzând asta, Macron a luat-o și și-a pus semnătura pe prima pagină. Momentul a fost distribuit pe rețele.

„Cu insistență și perseverență, am reușit să obțin autograful Președintelui Republicii Franceze, @Emmanuel Macron

Cu un zâmbet rafinat, m-a observat ținând în mâini cartea sa. Eu, stăruitor și vizibil determinat, am reușit să trec prin îmbulzeala din fața scenei. A fost un moment scurt, dar memorabil.

Merci, Monsieur le Président!”, a scris tânărul, într-o postare pe rețele, însoțită de video cu momentul întâmplării.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarului Germaniei, Friedrich Merz și prim-ministrului Poloniei, Donald Tusk au ieșit alături de președintele țării, Maia Sandu, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, la concertul organizat cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Independenței Republicii Moldova. 

Citeste si : Oficialii europeni, alături de Maia Sandu, pe scena din PMAN la concertul organizat de Ziua Independenței. Macron și Tusk, mesaje în limba română: „Inima Europei bate mai puternic ca niciodată la Chișinău” - VIDEO

La concert, președintele Franței, Emmanuel Macron, a ținut un discurs în limba română. Oficialul a fost scăldat în aplauze.

Citeste si : Moment istoric în PMAN. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ținut un discurs în limba română. Oficialul a fost scăldat în aplauze - VIDEO

Sursă video: TikTok/ chiseliovoleg8