Un politist din capitală a cucerit internetul, dupa ce a fost surprins cum oprește traficul pentru ca doi câini să traverseze strada în siguranță pe trecerea de pietoni.
Patrupezii așteptau pe marginea drumului să treacă, așa că omul legii le-a venit în ajutor. Agentul intră pe carosabil și le face semn șoferilor să oprească, în timp ce câinii așteaptă, părând să înțeleagă gesturile polițistului.
Când mașinile opresc, cei doi patrupezi traversează strada în siguranță, iar agentul le face semn conducătorilor auto să își continue drumul.
Momentul a ajuns viral pe rețelele sociale, internauții venind cu laude în adresa agentului.