Marbella – locul unde soarele straluceste 320 de zile pe an, iar bogatii lumii isi cumpara vile cochete. E partea Spaniei cu cele mai multe terenuri de golf. Si daca banii curg garla, inseamna ca e locul potrivit pentru investitii. 

Nu, aceasta nu este o invitatie imobiliara. E mai degraba rezultatul ambitiei unui oligarh. Sau a dorintei de a-si sustine afirmatia: „Banii, pentru mine, sunt un instrument de a face proiecte”. Sau, pur si simplu, un mod de a-si ascunde banii.

Documentarea acestui subiect a inceput in toamna anului 2022 si a pornit de la o decizie a Tribunalului Nicosia, Cipru, in care fosta sotie a lui Vladimir Plahotniuc, Oxana Childescu, incerca sa-si revendice mai multe bunuri pe care le-ar fi pierdut. S-a intamplat dupa ce interpusii pe numele carora au inregistrat bunurile le-au tras teapa. Cel putin asta acuza Childescu in instanta. Mai exact, este vorba de un iaht, despre care am scris in ancheta „Iahtul oligarhului”, si despre un complex locativ din Spania.

„Mosia oligarhului” este rezultatul multor ore si zile de cautari in bazele de date din Spania, Cipru, Olanda, China, Romania, Republica Moldova, dar si ore de teren. Am zburat in Peninsula Iberica pentru a vedea cum arata complexul in valoare de peste 56 de milioane de euro. 

PINII DIN ALCUZCUZ

Din centrul orasului Marbella, amplasat pe coasta sudica a Spaniei, sunt 20 de minute de mers cu masina pana la locul pe care-l cautam. Complexul se afla in zona urbana numita „La reserva del Alcuzcuz”, iar imaginile din satelit ne arata ca intrarea pe teritoriul ei e delimitata de o bariera.

„Majoritatea zonelor de acest gen au bariera la intrare, insa, pe timp de zi, bariera este ridicata. Coboara doar seara, din motive de securitate”, ne spune taximetristul care ne duce la complex. Coboram la cinci minute de mers pe jos pana la constructie, lucru care ne permite sa vedem imprejurimile.

Zona face parte din Benahavis, unul dintre cele mai bogate municipii din provincia Malaga. E asezat in zona muntoasa, iar vilele si ansamblurile rezidentiale sunt pozitionate in trepte, oferind fiecarei proprietati privelisti splendide spre litoral. Are 12 terenuri de golf, fapt care-l face cunoscut printre pasionatii de sportul regilor.

Se spune ca aici au proprietati oameni de afaceri, artisti, politicieni si chiar oligarhi. Tot aici se afla si proprietatea pentru care am zburat in Spania.

Los PINOS del ALCUZCUZ este inscrisul de pe un perete afectat de ploi si de timp, amplasat chiar la intrarea pe proprietate. Se iveste printre gardul de plasa cu care este ingradit o parte a complexului. Peretii vopsiti in alb si acoperisul de tigla mentin aspectul arhitectural al zonei. Cativa pasi mai departe dezvaluie cealalta parte a complexului – pereti gri, apoi cateva constructii doar din caramida. Complexul, in valoare de aproape 56 de milioane de euro, nu este finisat. Petele lasate de apa care s-a scurs de-a lungul timpului pe la colturi, dar si vegetatia de pe teritoriu, arata ca demult n-a mai trecut nimeni pe acolo.

Locul e linistit, se aud doar macaralele care lucreaza la cateva vile de prin preajma. Drumul care serpuieste pe langa complex duce spre alte cateva proprietati private si avertizeaza ca „accesul pe drumul privat este interzis”.

„Sa nu fie pazit de nimeni acest loc?” ne-am intrebat si, in speranta sa gasim un paznic, am intrat pe teritoriul complexului.

„Los Pinos del Alcuzcuz” este proprietatea oligarhului Vladimir Plahotniuc. Alaturi de iaht, si complexul din Spania a fost marul discordiei in cererea de chemare in judecata pe care Oxana Childescu a depus-o in Cipru.

FIRMA FANTOMA

Proprietatea care se intinde pe aproape trei hectare este detinuta oficial de o firma locala – Magna Capanes SL. Compania a fost fondata in noiembrie 2004 si, potrivit Registrului Comertului din Spania, se ocupa cu dezvoltarea imobiliara. Doar ca, de la fondare si pana in prezent, singurul sau proiect a fost Los Pinos del Alcuzcuz.

Magna Capanes a cumparat terenul pe care se inalta complexul in august 2005, iar in noiembrie a obtinut licenta urbanistica pentru inceperea constructiei.

In 2018, firma spaniola avea un capital social de 21,9 milioane de euro, iar adaosul de capital a avut loc spre finele aceluiasi an. In octombrie 2018, capitalul social al firmei a fost marit la 55,7 milioane de euro, suma coincide cu pretul la care este evaluat complexul locativ.

Datele publice din Registrul Comertului arata ca ultimul proprietar al Magna Capanes este firma cipriota Kroniaco Management Limited.

INTERSECTIA „LOS PINOS”, „GEMENI” SI HOTELUL NATIONAL

Schimbul s-a produs in toamna anului 2018. A avut loc intre firmele care controlau complexul din Spania si proprietarul majoritar din acea perioada al Gemeni SA, societatea care detine centrul comercial cu acelasi nume din Chisinau, si detinatorul Hotelului National din capitala.

In instanta din Nicosia, Oxana Childescu a povestit ca a devenit beneficiara finala a „proprietatii spaniole”, asa cum o numeste, in octombrie 2018. S-a intamplat in urma „unei serii de tranzactii, inclusiv schimburi de active intre companii in care ea a fost beneficiarul final si o serie de companii in care omul de afaceri rus, domnul Goncharenko, a fost beneficiarul final”.

Andrey Goncharenko e afaceristul rus de la care Plahotniuc a preluat, tot prin firme offshore, iahtul „Honor” si caruia i-a cedat, tot prin offshore, o vila de langa Parlament, fostul sau sediu de afaceri Global Business Center si un teren de 10 hectare de langa Autogara de Nord din Chisinau

In perioada in care in Spania Plahotniuc prelua „Los Pinos” prin intermediul a doua companii – EFA Holdings din Gibraltar si Kroniaco Management din Cipru (pe ultima, Childescu si-o atribuie direct in dosar), la Chisinau aveau loc doua tranzactii cu implicarea firmelor conectate la complexul din Benahavis.

Prima tranzactie a implicat cladirea fostului Hotel National. Atunci, EFA Holdings a transferat firma care detine hotelul catre De Bron Administratie BV din Olanda. S-a intamplat in aceeasi zi in care De Bron Administratie si Trading House 2000 BV, o alta companie olandeza, cedase proprietatea spaniola catre EFA Holdings si Kroniaco Management.

Sase zile mai tarziu, si centrul comercial Gemeni „pleaca” in Olanda. Kroniaco Management, care detinea la acel moment 95,7% din actiunile Gemeni SA printr-o firma nou creata, vinde actiunile catre firma Trading House 2000 BV. Trading House 2000 este una dintre fostele proprietare ale complexului locativ din Spania.

Schema tranzactiilor imobiliare este asemanatoare cu cea a iahtului. Inainte ca Centrul comercial „Gemeni” din Chisinau si Hotelul National sa treaca de la Plahotniuc la Goncharenko, dupa cum reiese din declaratiile lui Childescu, in Spania rocada avuse deja loc.

De mentionat ca, in vara anului 2022, procurorii au pus sechestru pe Hotelul National in dosarul „Metalferos”, in care este vizat si Plahotniuc, dar i-au atribuit imobilul fostului deputat Vladimir Andronachi, unul dintre oamenii de incredere ai oligarhului.

CITESTE MAI DEPARTE PE RISE.MD