Nicanor Ciochină, fostul primar de la Boldurești, cercetat penal pentru că a omorât cu mașina un băiat de 14 ani, își păstrează victoria la alegerile locale. Comisia Electorală Centrală a prezentat rezultatele renumărării voturilor, care au avut loc ieri la Boldirești. 

Astfel, potrivit CEC, pentru Ciochină au fost exprimate 614 voturi, cu unul mai puțin decât s-a arătat în rezultatele turului doi al alegerilor locale noi, în timp ce pentru contracandidatul său, Sergiu Bulicanu au fost renumărate 604 voturi. 

De asemenea, în procesul de renumărare, au fost stabilite abateri în 21 de cazuri privind includerea alegătorilor pe listele pentru votarea la locul aflării, circumstanțe care se examinează în continuare. CEC a dispus renumărarea voturilor pentru funcția de primar la Boldurești după ce a fost admisă o contestație în acest sens. 

În februarie anul trecut, Nicanor Ciochină a tamponat mortal cu mașina un băiat de 14 ani și a fugit de la locul accidentului. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, îl acuză pe primarul de Boldurești Nicanor Ciochină și avocații săi că tergiversează intenționat examinarea cauzei penale.