Comisia Electorală Centrală a efectuat astăzi renumărarea buletinelor de vot pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni. Astfel, s-a constat că Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal cu mașina un copil, a acumulat 614 voturi, cu 10 mai mult decât contracandidatul său.
Potrivit CEC, au fost renumărate: numărul de semnături din listele electorale, buletinele de vot valabile și nevalabile, cele neutilizate și anulate pentru alegerea primarului din secțiile de votare nr. 23/11, 23/12 și 23/13.
După renumărare, s-a constatat o diferență între numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare candidat și numărul total de voturi valabil exprimate.
Pentru concurentul electoral Ciochină Nicanor au fost exprimate 614 voturi, iar pentru concurentul electoral Bulicanu Sergiu - 604 voturi.
Potrivit primelor rezultate prezentate de CEC, pentru Nicanor Ciochină au votat 615 de locuitori, cu 13 mai mulți decât pentru contracandidatul său Sergiu Bulicanu.
De asemenea, instituția informează că în procesul de renumărare, au fost stabilite abateri în 21 de cazuri privind includerea alegătorilor pe listele pentru votarea la locul aflării, circumstanțe care se examinează în continuare.
Anterior, faptul că Nicanor Chiochină a devenit din nou primar a nemulțumit internauții, care au lansat o petiție de modificare a legii, astfel încât persoanele cercetate în cazuri grave să nu poată candida la funcții publice.
Ministrul Justiției a declarat că această inițiativă urmează a fi analizată. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, îl acuză pe primarul de Boldurești Nicanor Ciochină și avocații săi că tergiversează intenționat examinarea cauzei penale în care acesta este acuzat că a lovit mortal un copil de 14 ani și a fugit de la fața locului.
Accidentul din Boldurești s-a produs în februarie 2024. Nicanor Ciochină a fost reținut la două zile de la producerea acestuia, după ce ar fi încercat să inducă în eroare ancheta. Ciochină se declară nevinovat. El s-a aflat în arest timp de 8 luni și, pentru că nu și-a putut îndeplini sarcinile de primar în această perioadă, a rămas fără mandat. CEC a stabilit alegeri noi în localitate, iar Ciochină, cu un dosar penal, s-a înscris în cursă și a câștigat.