Mai multe drone de tip Shahed au atacat, în dimineața zilei de 25 august, punctul de trecere a frontierei Vinogradovka din Ucraina, aflat la aproximativ trei kilometri de punctul de trecere Vulcănești din Republica Moldova. În urma atacului, activitatea punctului de trecere a frontierei moldo-ucrainean a fost sistată.

Potrivit Poliției de Frontieră, la ora 02:51, Serviciul Operațiuni Aeriene al Armatei Naționale a informat despre o dronă care se deplasa dinspre Ucraina spre Republica Moldova, în regiunea Vulcănești, la aproximativ 20 de kilometri de frontieră.

La ora 02:55, punctul de trecere Vinogradovka din Ucraina a fost atacat cu o dronă Shahed. Nu au fost raportate victime.

Ulterior, în jurul orei 03:49, autoritățile de la punctul Vulcănești a observat alte două explozii produse de drone Shahed pe teritoriul punctului ucrainean. Aparatele de zbor au căzut în Ucraina, iar punctul de trecere Vinogradovka a fost afectat.

Punctul Vulcănești–Vinogradovka, sistat

În aceste condiții, activitatea punctului de trecere Vulcănești–Vinogradovka a fost sistată.

La ora 03:52, autoritățile au raportat o altă dronă în regiunea Vulcănești, la aproximativ 18 kilometri de frontiera Republicii Moldova. Ucraina a confirmat ulterior că aceasta a fost doborâtă.

Nu au fost găsite fragmente pe teritoriul Moldovei

Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova nu au fost identificate fragmente de drone sau alte obiecte care să prezinte riscuri pentru populație.

Autoritățile din Republica Moldova monitorizează situația și mențin legătura cu instituțiile competente din Ucraina.

Autoritățile recomandă populației să fie prudentă

Oamenii sunt îndemnați să nu se apropie de eventuale resturi ale dronelor, muniții sau obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin serviciul 112. Cei care aud zgomote specifice dronelor sau explozii sunt îndemnați să se adăpostească într-un loc sigur și să urmărească doar informațiile transmise de autorități.

Nu este unicul incident de acest fel

În ultima perioadă, în Republica Moldova au fost raportate mai multe cazuri de pătrundere neautorizată a dronelor în spațiul aerian național. În două dintre acestea, aparatele de zbor au explodat și au provocat incendii.

Citeste si : O altă dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, după atacurile rusești asupra Ucrainei. Detaliile ministerului Apărării