După o săptămână de la tragicul accident produs în Italia, în urma căruia doi cetățeni moldoveni au decedat, nimeni nu a revendicat trupurile lor neînsuflețite. Astfel, repatrierea va fi gestionată de Ambasada Republicii Moldova, informează ziarul italian Il Gazzettino, potrivit rotalianul.com.
Potrivit sursei, autoritățile italiene încă nu au primit nicio informație despre cele două victime.
Niciun cetățean italian, moldovean sau de altă naționalitate, nu s-a prezentat pentru a-i identifica sau pentru a furniza detalii despre viețile lor, cum ar fi unde locuiau sau unde munceau în Italia.
Deținând numele acestora, poliția locală a solicitat ambasada Moldovei în Italia, astfel, autoritățile de la noi au confirmat autenticitatea pașapoartelor, dar nu au găsit alte informații relevante despre cei doi tineri.
Nu se știe de ce se aflau în Italia, dacă aveau un loc de muncă sau ce contacte aveau în zonă.
Există posibilitatea ca aceștia să fi ajuns recent în Italia și să nu fi avut încă timp să se stabilească.
Această ipoteză este susținută de un bilet găsit în mașină, pe care era scris un număr de telefon al unei moldovence.
Femeia a declarat doar că i-a cunoscut în cadrul unui festival dintr-o localitate învecinată și a spus că cei doi intenționau să rămână în zonă și să o revadă.
Singura persoană care ar putea oferi informații concrete este bărbatul de 33 de ani care se afla în mașină și se presupune că ar fi un intermediar al forței de muncă.
El a suferit multiple fracturi, fiind sub influența alcoolului în momentul accidentului. Nu este clar deocamdată dacă este capabil să ofere detalii despre accident și despre cei doi tineri.
Autoritățile locale continuă investigațiile pentru a dezlega misterul din jurul acestui caz.
Accidentul tragic s-a produs în dimineața zilei de 28 iulie, într-o localitate din regiunea Veneto. Automobilul de model BMW X5 s-ar fi izbit într-un copac și a ajuns într-un canal. Doi moldoveni de 20 și 25 de ani și-au pierdut viața, iar un bărbat de 34 de ani a fost internat în stare gravă la spital.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.