Două curse anulate, 15 operate cu întârzieri și sute de pasageri nemulțumiți. Acesta a fost tabloul azi dimineață pe Aeroportul Internațional Chișinău. Timp de aproape trei ore sistemele informaționale nu au fost disponibile din cauza unor probleme tehnice. Pe panourile din aeroport nu se afișau detaliile despre zboruri și aterizări, iar unii pasageri spun că au primit bilete scrise de mână. Responsabilii de la Aeroport au anunțat că problema tehnică a fost soluționată, însă mai pot apărea întârzieri ale zborurilor.
Sistemele informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău au devenit indisponibile în această dimineață, în jurul orei 4. Așadar, unele servicii aeroportuare au înregistrat întârzieri. Pe aeroport era haos, iar unii oameni și-au primit biletele scrise de mână.
„Așa bilete de avion avem. Cine a mai zburat cu așa hârtii? Ne va lua în avion sau nu? Sistemul s-a blocat în jurul orei 5. Două ore nu s-a făcut nimic, iar ulterior ne-au dat astfel de bilete.”
Pasagerii erau informați că sistemul a picat.
Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV: „Aici, în interior, niciun panou informativ nu lucrează, iar pasagerii sunt informați de angajații aeroportului. La toate ghișeele s-au format cozi, iar unii oameni ne-au spus ca zborurile întârzie cu câteva ore.”
Pasagerii, în special cei care aveau escale, ne-au spus că sunt îngrijorați pentru că ar putea scăpa zborul.
„Este confuz astăzi, nu știm procedura, cum să și unde să mergem. Am așteptat jumătate de oră și abia acum ne-au spus că trebuie să ne apropiem aici. Avem zborul la ora 13, ne grăbim, dar rândul este mare și ne facem griji pentru că trebuie să reușim, că de nu, pierdem zborul.”
„De trei ore nu funcționează sistemele. Zborul e întârziat, dar nu este anulat și deocamdată vrem să întrebăm de poartă. Știm că două zboruri au fost anulate deja.”
Către ora 11:00, problema tehnică apărută la nivelul sistemelor informaționale a fost soluționată, însă două zboruri au fost anulate, iar mai multe curse au atestat întârzieri.
Natalia COJOCARU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL AIC: „Avem două anulări de curse, cea pe direcția București și Dortmund. În prezent, atestate ca întârzieri avem 15 la număr. Posibil că vor mai fi, dar îndemnăm pasagerii să verifice din timp statutul zborului pe tabloul online, care este deja disponibil.”
Reprezentanții aeroportului susțin că sistemele informaționale au picat din cauza unei probleme interne.
Natalia COJOCARU, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL AIC: „Cauza este că serviciile de stocare au devenit indisponibile pentru serverele conectate, respectiv a fost cauzată pierderea conexiunilor de rețea și a capacității de management centralizat a serverelor.”
În prezent, activitatea pe Aeroport se defășoară în regim obișnuit.