„Niciodată nu o să uit…” Așa începe mărturia cutremurătoare a mătușii Tecla, care, copil fiind, a fost smulsă din liniștea copilăriei și aruncată în coșmarul deportărilor staliniste. Povestea ei este ecoul dureros al unei epoci în care zeci de mii de moldoveni au fost luați cu forța și trimiși în exil, între ruinele unui război ce părea încheiat, dar care a lăsat în urmă cicatrici adânci.

Niciodată nu o să uit. Niciodată, niciodată, niciodată... Așa ceva nu e de uitat.

Ne-au spus să ne îmbrăcăm și să luăm ce putem în mâini.

Era anul 1949. Deși războiul se încheiase, situația rămânea extrem de complicată în regiune - represiuni politice, seceta, lipsa de hrană. Cu toate acestea, oamenii de la sate se descurcau cu ce aveau. Mătușa Tecla din localitatea Cobîlea, acum raionul Șoldănești, era pe atunci un copil de doar șapte ani. Își trăia copilăria alături de familia sa. Însă totul s-a schimbat într-o dimineață devreme.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Câinii lătrau în sat, gălăgie mare. Mama s-a dus și a muls vaca. A intrat în casă și a zis că e gălăgie mare în sat și la un moment dat au intrat și la noi îmbrăcați în haine militare. Dar noi numai băusem câte un gât de lapte dimineața. Ne-au spus să ne îmbrăcăm și să luăm ce putem în mâini.”

Așa, părinții și cei trei copii, unul dintre care mătușa Tecla, au fost scoși din casă și duși, în zorii zilei, într-o direcție necunoscută. O astfel de soartă au avut zeci de mii de familii din Moldova care au fost deportate în Rusia.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „La Șoldănești la gară ne-au încărcat în vagoane. Nici măcar paie nu erau, așa te arunca. Sus era aninat un cârlig din fier și o căldare cu apă. Cât mergea trenul căldărea se zgâlțâia, țineai pumnul și îți udai gura. Mâncare nici de vorbă nu era.”

Și nici la baie oamenii nu puteau merge normal.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Într-un ungher în vagon au fost puse așternuturi și acela era veceul. După două săptămâni trăite în condiții în care nici animalele nu erau ținute, trenul a staționat la destinația finală – localitatea Șamurina din Rusia.” 

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Este prima poză când ne-au dus. E tare veche. Ea a fost trimisă de mama mea pentru mama ei, aici în spate scrie dragă mamă. Iată aceștia noi ne-am dus toți. Părinții și trei copii.”

Au urmat șapte ani de supraviețuire...

„Tata lucra la exploatarea forestieră, iar mama la făcut cărămizi.”

De frig care intra până în oase...

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Eu am învățat la școală, iarna era greu, omătul mare, de încălțat nu aveam. Au trimis ghemuri de lână(n. Red de acasă) și ne-a împletit ciorapi lungi de lână, și apoi mai scurți, papuci din lână și umblam așa.”

De batjocoră din partea unor localnici...

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Știi ce a fost cel mai urât? Cel mai strașnic a fost că acolo de noi toți își băteau joc. Nici nu te avea de om, te considera nimeni.”

Într-o zi, locuința în care stătea familia mătușii Tecla a luat foc. Și așa, aceasta a rămas, într-o țară străină, fără rude și oameni apropiați, în stradă.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Nici așternut, nici pat, nici masă,  nici lingură, nimic, și noi goi, cu acele haine de mâna a doua. 
De la curent electric s-a aprins baraca. Au ars patru familii.”

Vorbind despre acea perioadă cumplită din viață, Mătușa Tecla ne-a mărturisit că nu va uita niciodată primul Paște petrecut în exil.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „De unde a luat o bătrână un ou, Dumnezeu știe. Și a mers la tot omul care trăiam în acel sat și îl țineai de Paște un pic în mână. Și apoi îl transmiteai mai departe. Așa am petrecut Paștele. Primul Paște acela a fost la noi.”

După șapte ani, familia s-a întors acasă. Deși era încă foarte greu din cauza sărăciei și a foametei, familia s-a mărit, ajungând la 11 copii. De toți a avut grijă mătușa Tecla. Acum, femeia are nepoți și strănepoți de care se bucură în fiecare zi. Însă trecutul nu o lasă.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Am supraviețuit, am supraviețuit până în ziua de azi. Da acum trăiesc, bucurii am, dar amărăciunea din suflet nu mai iese, nu o scoate nimeni. ”

„Nu dă Domnul să vadă cineva ce am văzut eu cu ochii mei.”

Spune că doar credința o mai ține.

Tecla CEMÎRTAN, VICTIMA DEPORTĂRILOR STALINISTE: „Cred în Dumnezeu, la mine în sarai stă candela, dimineața mă spăl, îmi fac cruce, mănânc anaforă, și apoi îmi caut de lucru. Alții nu cred, dar eu cred și cu asta mă alin.”

Familia mătușii Tecla a fost, ca și alte zeci de mii de familii, victimă a deportărilor în masă de după cel de-al doilea război mondial. Aceasta a fost ridicată și trimisă în Rusia la muncă silită în anul 1949, în timpul celei de-a două operațiune de deportare.