O fetiță de 7 ani a fost lovită de o mașină, la Taraclia. Contactați de PRO TV, responsabilii de la poliție ne-au comunicat că în urma impactului, copila a fost transportată la punctul de asistență  medicală urgentă din localitate de șoferul mașinei, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat pe 9 martie, în satul Valea Perjei. Fetița ar fi ieșit brusc în stradă, ocolind un autobuz parcat. 

La volanul mijlocului de transport se afla un bărbat de 62 de ani, locuitor din același sat.

Testarea alcoolscopică a arătat că nu se afla în stare de ebrietate.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.