După ce a anunțat zilele trecute că va fi introdusă stare excepțională în agricultură, ministrul Vladimir Bolea afirmă azi că acest lucru nu se va întâmpla. Va fi propusă, în schimb, o lege “specială” care vizează fermierii afectați de seceta din acest an. Legea va oferi răgaz de achitare a datoriilor către creditori pe un termen de șase luni. Nu toți agricultorii vor fi însă eligibili. Reprezentanții asociației Forța Fermierilor spun că asta nu este nimic altceva decât o mimare a unui ajutor.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: “Este o lege specială. Dacă agricultorul corespunde condițiilor de eligibilitate, atunci nu îi poate cere nimeni timp de șase luni achitarea plăților.”
Așadar, nu toți agricultorii afectați de secetă vor putea beneficia de aceste scutiri de plăți pe un termen de șase luni.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: “Vorbim despre agricultorii care au avut o pierdere totală de pe o suprafață de 50% în proporții de 60 la sută afectate culturile. Adică dacă tu ai avut o mie de hectare lucrate, pe 500 trebuie să ai acte de secetă, în proporție de 60 la sută afectate și atunci beneficiezi de prevederile acestei legi speciale.”
În perioada anunțată de ministru, agricultorii vor trebui să discute cu creditorii despre modalitățile de plată și de achitare a datoriilor.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: “Noi nu putem să privăm de drept creditorii de a-și cere banii. Și atunci modalitatea prin care noi am intervenit este una legală și se dă derogări de la mai multe legi.”
De partea cealaltă, reprezentanții asociației Forța Fermierilor spun că această lege este doar o mimare de ajutor.
Alexandru BĂDĂRĂU, DIRECTOR EXECUTIV AL ASOCIAȚIEI FORȚA FERMIERILOR: "În varianta în care este acum, nu vor beneficia toți agricultorii de această măsură, pentru că se menține aceeași condiție ca să aibă 50% din suprafața gestionată calamitate confirmată prin act.
-Automat, de această formulă nu vor beneficia aproape 80% din agricultorii care au avut de suferit. Și nu sunt stabilite condiții exacte, dacă se suspendă aceste plăți, vor fi eliminate executările sau nu."
Legea urmează să fie aprobată de Parlament. Responsabilii au ținut să menționeze că nu este vorba de instituirea unei stări de urgență, cum au cerut fermierii. Asta deși, la începutul săptămânii, ministrul spunea altceva.
Vladimir BOLEA, MINISTRUL AGRICULTURII: „Ministerul agriculturii lucrează asupra proiectului de lege pentru situația excepțională."
Acum, Vladimir Bolea a spus că declararea unei stări de urgențe nu este posibilă din punct de vedere juridic. Fermierii susțin că planifică proteste săptămâna viitoare.