O moldoveancă a fost reținută Italia, după ce a încercat să obțină rezidența în Veneția cu un document fals. Instanța, ulterior a validat eliberarea acesteia, dar în luna iunie urmează să fie judecată, fiind acuzată de deținere și utilizare de documente false.

Publicat:22.03.2025, 14:53

Potrivit presei italiene, femeia, aflată în Italia de aproximativ un an, s-a prezentat la Primăria din Veneția, pentru a-și oficializa domiciliul. În timpul procedurilor, funcționarii au observat nereguli în documentul de identitate prezentat, care nu părea să corespundă standardelor legale. 

Aceștia au anunțat poliția, care în urma investigațiilor a demonstrat că actele deținute sunt false. Astfel, femeia a fost arestată.

Pe 21 martie, aceasta a fost adusă în fața instanței, care a validat eliberarea acesteia. Aceasta va trebui să se prezinte la procesul care va avea loc în luna iunie, unde va fi chemată să răspundă acuzației de deținere și utilizare a documentelor false.