O moldoveancă a căzut și și-a luxat piciorul în Masivul Ceahlău, pe cel mai dificil traseu, care nu este recomandat la coborâre. Aceasta a fost însoțită de încă trei fete și toate au fost salvate. Operațiunea a durat aproape 5 ore, scrie presa română.
Fata era însoțită de 3 prietene, toate epuizate. Au urcat la Dochia sâmbătă dimineața și au decis să coboare pe traseul cel mai periculos. Le-a prins noaptea deasupra cascadei, în apropierea zonei cu lanțuri.
„Traseul s-a deteriorat destul de tare de la ploi, în pădure era întuneric complet. Și a fost nevoie de lansări în coardă. A plouat mult, fiind față nordică pe pietre și pe rădăcini s-a dezvoltat o ciupercă pe care aluneci, nu poți să te ții pe picioare.
Coborârea pe Duruitoare este o aventură, este cel mai greu și cel mai agresiv traseu din Carpații Orientali. Traseul recomandat pentru coborâre este Fântânele. Discutăm iarăși despre lipsa informării. Iar cetățenii din Republica Moldova nu au cultură montană nici măcar cât au ai noștri”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
Fata accidentată nu a vrut să fie transportată la spital. Salvamontiștii i-au montat o atelă încă de când au preluat-o și ea a preferat să plece, cu mașina, cu prietenele ei, în Republica Moldova.
Operațiunea de salvare a început puțin după ora 21 și s-a încheiat la 2 noaptea.