O nouă intervenție inovatoare a fost realizată în premieră la Institutul Mamei și Copilului. Este vorba de o intervenție de corecție dinamică a diformității scoliotice la o pacientă de 18 ani, diagnosticată cu scolioză severă.

„Tânăra s-a adresat medicilor cu dureri lombare intense, poziție vicioasă cauzată de asimetria bazinului, fatigabilitate accentuată, precum și tulburări emoționale asociate unui defect estetic pronunțat”, explică medicii.

Potrivit instituției, pperația a avut loc pe 14 mai și a fost realizată de o echipă multidisciplinară condusă de chirurgul ortoped Nicolae Șavga. 

„La două săptămâni postoperator, starea pacientei este satisfăcătoare, urmând a fi externată mâine, 30 mai, cu recomandări personalizate pentru perioada de reabilitare. Pacienta susține că este fericită și eliberată de povara bolii, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional”, mai precizează responsabilii din cadrul instituției.