O ploaie torentiala a paralizat astazi capitala pret de o ora. Mai multe troleibuze au ramas blocate in centru dupa ce un fulger a lovit in firele electrice. Iar tot orasul a devenit un mare lac - suvoaiele au smuls capacele de la gurile de canalizare si au patruns cu forta in subterane.

Dupa cateva saptamani de zapuseala, ploaia s-a dezlantuit astazi brusc in jurul orei 12.00. In jur de o ora a turnat cu galeata, iar mai multe strazi au fost inundate. 

Strada Calea Iesilor arata ca un rau, iar mai multe masini au ramas acolo blocate, neputand sa infrunte suvoaiele. Din aceasta cauza, traficul a amortit si s-a circulat bara la bara. 

Si pe strada Bariera Sculeni masinile erau pe jumatate in apa. Pe Mihai Viteazul dar si pe alte strazi din gurile de canalizare apa tasnea ca din havuz, dupa ce capacele au fost luate de suvoaie. Cativa soferi n-au mai putut ajunge la masinile parcate. 

In tot acest timp s-au format ambuteiaje kilometrice.  

“Se circula foarte greu.” 

“Foarte rau, multa apa, dezastru in oras.”

“Strasnic, foarte strasnic. Cat timp ati stat ? Foarte mult.”

“Foarte greu se circula prin oras, ambuteiajul e peste tot.” 

 La fel de greu s-a circulat si pe strada Albisoara, iar pe Banulescu Bodoni am surprins in trafic o coloana cu nuntasi. In loc sa-si puna inelele la biserica, mirii au trebuit sa stea in ambuteiaj.

Strasnic de rau. Cat ati stat in ambuteiaj? Deja o ora si jumatate. Cum se simte mireasa? Rau, intarziem la cununie.” 

 In coloana au stat si mai multe troleibuze in centrul orasului. Fulgerul a lovit firele de electricitate asa ca vehiculele au ramas nemiscate. Aceasta studenta spune ca a fost nevoita sa stea intr-un troleibuz mai bine de 30 de minute pana s-a oprit ploaia. Soferul a anuntat ca nu merge mai departe din cauza ca fulgera.

Mihaela GINDEA, STUDENTA: "A inceput sa tune si sa fulgere atat de tare in cat soferul s-a speriat si a anuntat calatorii ca e periculos sa mergem mai departe. Am stat pe loc 30 de minute.” 

 Suvoaiele au intrat cu putere si in pasajele subterane.

Iulia SARIVAN, REPORTER PRO TV:Desi au trecut doua ore de cand ploaia s-a oprit, in acest pasaj subteran inca mai este apa. Vanzatorii spun ca suvoaiele au patruns si in magazine, iar acum incearca sa o scoata fiecare cu ce are.” 

 A plouat puternic si in sudul tarii, unde mai multe sate au ramas fara curent electric.

Alexandru JIZDAN, MINISTRUL DE INTERNE:  "In urma precipitatiilor de astazi, 22 de localitati din zece raioane din sudul tarii au ramas fara curent electric, insa situatii exceptionale nu au fost.” 

 Meteorologii anunta si pentru urmatoarele zile ploi puternice insotite de fulgere si tunete. Maximile nu vor depasi 29 grade celsius. In weekend vremea va fi innorata.