O tânără, membră a comunității LGBT, a reclamat că ar fi fost oprită de doi polițiști care i-ar fi luat telefonul din mână, i-ar fi căutat fotografiile personale și i-ar fi spus că „este ilegal să fii homosexuală”. În plus, susține că polițiștii i-ar fi cerut 3.000 de lei pentru a evita „probleme legale”, însă fata a refuzat, considerând solicitarea drept mită.

„Imediat după ce a refuzat să dea bani, cei doi au urcat grăbit în mașină și au plecat. Fata este în stare de șoc, i-am zis să sune la 112 să denunțe acest echipaj. Demult nu am mai avut astfel de situații cu poliția”, a scris pe Facebook președintele Genderdoc-M, Angelica Frolov.

„Comportament suspect” sau orientare sexuală?

Ulterior, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a emis un comunicat în care susține că intervenția echipajului BPRO a fost determinată de „comportamentul suspect” al tinerei, observată în sectorul Botanica al capitalei. Poliția a precizat că aceasta „se uita frecvent în telefon și părea să caute ceva pe jos, aspecte care au ridicat suspiciuni cu privire la posibile activități asociate consumului sau deținerii de substanțe interzise”.

În comunicat se arată că polițiștii au legitimat persoana și i-au verificat sumar telefonul, după care au continuat patrularea.

„Informațiile vehiculate în spațiul public nu reflectă realitatea celor întâmplate, iar intervenția nu are nicio legătură cu discriminarea comunității LGBT. Acțiunea a fost determinată exclusiv de circumstanțe operative specifice activităților de patrulare și prevenire a fenomenului infracțional”, a menționat poliția.

Reacția președintelui Genderdoc-M după declarațiile poliției

În replică, Angelica Frolov a declarat că se simte hărțuită și intimidată de reacția poliției și că organizația deține înregistrări care arată că un alt echipaj a încercat să descurajeze victima să depună plângere. 

„IGP minte, vrem dovezi, vrem înregistrarea video a situației. Cel de-al doilea echipaj încerca să descurajeze victima să depună plângere pentru a ‘nu strica viața a doi tineri’ care, de fapt, erau colaboratori ai poliției. Ei nu aveau dubii că aceștia au comis o infracțiune”, a mai spus Frolov.