Opt persoane, printre care una juridică au fost trimise în judecată, fiind acuzate de escrocherie și spălarea banilor în sumă de 245 000 lei.
Potrivit procuraturii, cinci bărbați, doi dintre care își ispășesc pedeapsa în închisoare și trei femei, împreună cu alte persoane, au creat o persoană juridică cu scop de a o utiliza la comiterea infracțiunilor.
Ulterior, au plasat un anunț fictiv pentru comercializarea semințelor de floarea soarelui.
Astfel, fiind contactați de victimă, învinuiții spunând că au un preț mai mic pe piață au convins-o pe victimă să transfere suma de 245 000 lei.
În continuare, utilizând semnătura electronică a administratorului entității juridice au dispus transferul banilor, în mai multe tranșe, de pe contul bancar al companiei, pe contul mai multor persoane fizice, iar pentru a reda un aspect legal, au falsificat mai multe contracte și au indicat date false cu privire la destinația acestor plăți, care au fost prezentate instituției bancare.
Prin urmare, banii au fost extrași.
Totodată, s-a stabilit că organizatorul acestui grup criminal se ascunde în una dintre localitățile din stânga Nistrului, acesta fiind învinuit și în alte cauze penale de comiterea unor infracțiuni similare.
Pentru infracțiunile incriminate, persoanele învinuite riscă pedeapsă sub formă de închisoare de la 4 la 8 ani cu amendă în mărime de la 250 000 la 400 000 de lei pentru escrocherie săvârșită de un grup criminal organizat și închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 650 000 la 1 000 000 de lei.
Iar persoana juridică ar putea fi pedepsită cu amendă în mărime de la 2 000 000 la 3 000 000 de lei sau cu lichidarea acesteia pentru spălarea banilor de către un grup criminal organizat.