Scandalul din satul Grinăuți, raionul Rîșcani, continuă. Localnicii așa și nu pot împărți biserica între cele două Mitropolii. Aseară, cei care vor ca lăcașul să rămână în subordinea Mitropoliei Moldovei au ieșit din nou la protest, nemulțumiți că parohul a decis să treacă la Mitropolia Basarabiei. Discuțiile aprinse au fost supravegheate de polițiști.
Locuitorii din Grinăuți s-au adunat din nou în fața bisericii unde au negociat aprins, după ce parohul din localitate a trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.
„Timp de un an de zile am venit zi de zi, sărbătoare de sărbătoare, duminică de duminică la biserică și el nu a anunțat lumea, nimeni nu a știut că el a trecut cu românii.”
„Oamenii sunt pentru ca el să plece și să vină alt preot. Aceste preot a fost tare mult susținut, dar acum nimeni nu-l stimează.”
Alți localnici, însă, sunt de acord cu decizia parohului.
„Eu susțin ideea părintelui pentru că, mai degrabă sau mai târziu, toate bisericile din Moldova vor trece încolo. Pe urmă voi privi în ochii celor care au rupt ieri porțile, îi voi întreba de ce au făcut-o și voi vedea răspunsul.”
La un moment dat, discuțiile au ieșit de sub control, iar parohul bisericii a fost intimidat.
Constantin TURTUREANU, PAROHUL BISERICII DIN GRINĂUȚI: „Creștinii noștri, care zi de zi sunt în biserică, au fost de acord cu aderarea la Mitropolia Basarabiei. Nimeni nu a avut vreo replică, dar peste câteva zile au apărut. A intervenit cineva din afară, noi știm cine. Sunt mulți care nu au legătură cu biserica, sunt departe de biserică.”
Mai mulți preoți, atât de la Mitropolia Basarabiei, cât și de la cea a Moldovei s-au alăturat discuțiilor, dar nu s-a ajuns la un numitor comun, astfel că enoriașii au decis să iasă la o adunare generală a satului, sâmbătă, pe 5 iulie. Contactat de PRO TV, reprezentantul Mitropoliei Basarabiei a comentat că decizia de a adera la o mitropolie sau alta aparține oamenilor.
Andrei BUCLIȘ, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL MITROPOLIEI BASARABIEI: „Mitropolia Basarabiei respectă ceea ce și Constituția garantează și este important ca și comunitatea să decidă. Noi niciodată nu am forțat o comunitate să adere la Mitropolia Basarabiei, nu am venit cu motivații materiale, financiare sau alte speculații.”
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei nu ne-au răspuns la telefon, pentru a oferi o reacție. Scandalul de la biserica din Grinăuți a izbucnit la sfârșitul lunii iunie, după ce preotul lăcașului a aderat la Mitropolia Basarabiei. Atunci, Mitropolia Moldovei a emis un ordin prin care anunță că l-a oprit pe cleric din a oficia slujbe. În ultimii doi ani, aproximativ 20 de biserici din țară au aderat la Mitropolia Basarabiei.