După ce pe internet au apărut mai multe imagini cum mai mulți copaci pe strada 31 August 1989 din Chișinău au fost defrișați ieri, Primăria a explicat că intervențiile ar fi fost lucrări de „igienizare și curățare”și sunt necesare. Iar fracțiunea municipală PAS acuză autoritățile locale că rădăcinile arborilor ar fi fost afectate în timp ce se schimba pavajul pe acea stradă și din acest motiv aceștia ar fi acum tăiați.
„Î.M. AGSV execută, în aceste zile, în baza autorizației eliberate de Agenția de Mediu, tăieri de igienă și curățare a arborilor pe strada 31 August 1989 din municipiul Chișinău. Tăierile sunt efectuate asupra unor arbori în vârstă, care prezintă semne de degradare vegetativă (scorburi în trunchi, trunchi atacat de paraziți ori putregai). În același timp, are loc și curățarea coronamentului arborilor înalți, ale căror ramuri pun în pericol integritatea rețelelor de transport electric. Amintim că vârsta înaintată a arborilor îi expune la degradare vegetativă, ceea ce face ca aceștia să se transforme într-un potențial pericol pentru trecători, mijloacele de transport sau imobilele de locuit”, au concretizat respnsabilii Primăriei.
Totodată, aceștia au menționat că copacii vor fi înlocuiți.
În același timp, fracțiunea PAS spune că astfel, strada 31 August din Chișinău riscă să rămână fără umbră.
„Acesta este prețul iresponsabilității primarului Ion Ceban. Observăm cu toții că acolo unde a fost schimbat pavajul pe timpul lui Ion Ceban, au fost afectate rădăcinile copacilor. Care este rezultatul? Copacii cad la primul vânt mai puternic sau se îmbolnăvesc și sunt defrișați de Primărie – în tăcere, fără asumare și fără să comunice cu oamenii. Platani de zeci de ani dispar sub ochii noștri. În loc de răcoare și aer curat, avem beton, pavaj și concerte pe bani chișinăuienilor. Fracțiunea PAS cere o politică serioasa față de spațiile verzi și arborii din orașul nostru. Cerem ca pentru fiecare copac tăiat, să fie plantați minim cinci, cu garanția prinderii. Orașul are nevoie de umbră și aer curat”, a scris fracțiunea într-o postare pe rețele.

