Peste 200 de zboruri au fost anulate sau amanate in prima jumatate a acestui an, pe Aeroportul International Chisinau. Si doar in ultimele doua luni, aproape 20 de mii de pasageri au fost afectati de graficul curselor dat peste cap, arata datele oficiale. Calatorii pot cere despagubiri, potrivit legislatiei, prea putin cunoscuta insa de pasageri. Autoritatea Aeronautica Civila a lansat o campanie si un spot cu pasii care trebuie urmati de cei afectati.
„Daca zborul intarzie de la 2 pana la 4 ore, aveti dreptul sa beneficiati din partea companiei aeriene de asistenta si deservire proportional timpului de asteptare, daca retinerea depaseste 4 ore, aveti dreptul sa solicitati rambursarea pretului biletului de avion.”
In cazul in care zborul este anulat, iar pasagerii nu sunt anuntati din timp, pe langa costul biletului, acestia mai pot solicita compensatii - de la 250 pana la 600 de euro.
„Daca considerati ca drepturile dumneavoastra nu au fost respectate, solicitarile si reclamatiile vor fi redirectionate in adresa companiei aeriene, iar in cazul unui rezultat nesatisfacator in adresa autoritatii aeronautice civile.”
Victor NEAGA, DIRECTORUL ADJUNCT AL AUTORITATII AERONAUTICE CIVILE:„Cand compania aeriana nu ofera asistenta si solutii, recomandam pasagerilor sa identifice singuri solutii pentru a depasi aceasta perioada, dupa care sa-si compenseze aceste cheltuieli. Autoritatea Aeronautica Civila va fi alaturi de acesti pasageri, o sa mergem cu ei in instanta, conform procedurii legale, si unde practic suta la suta din aceste cauze sunt castigate de pasageri.”
In perioada mai-iunie, peste 20 de mii de pasageri au fost afectati de zborurile anulate sau amanate, in mare parte de Air Moldova si, in ultima perioada, de Flyoane.
Victor NEAGA, DIRECTORUL ADJUNCT AL AUTORITATII AERONAUTICE CIVILE:„Noi am constientizat ca pasagerii, aflandu-se intr-o situatie de criza, este in dificultate si nu cunoaste ce pasi trebuie sa intreprinda ca sa iasa din aceasta situatie. In acest caz, compania aeriana este obligata sa aiba o comunicare activa cu pasagerii, sa-i ofere asistenta, dar si redirectionare in caz de necesitate.”
Pasagerii, care s-au confruntat cu situatii in care zborul le-a fost amanat sau anulat, spun ca de cele mai multe ori isi restituie cu greu banii pentru biletele cumparate.
„Am comandat biletul inainte sa fie aceste probleme si am mers la risc, daca o sa fie bine, vom zbura, daca nu, gasim iesire din situatie. Sper ca va avea o influenta, pentru ca e neplacut si mereu exista probleme cu reintoarcerea banilor la biletele de la avion.”
Pasagerii care au nevoie de consultatie din partea reprezentantilor Autoritatii Aeronautice Civile pot apela la numarul afisat pe ecran.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.